
Maftei, care va împlini peste două zile vârsta de 19 ani, se află în proprietatea clubului Farul Constanţa, iar în sezonul trecut a jucat pentru CSA Steaua Bucureşti, în Liga 2. Tot în eşalonul secund a evoluat şi în campionatul 2022-23, dar la Unirea Dej, de asemenea sub forma unui transfer temporar. Maftei are cifre impresionante pentru postul său: 55 de partide de Liga 2 şi Cupa României, 5 goluri şi 10 assist-uri.
Produs al Academiei Hagi, David Maftei a fost convocat atât la reprezentativele Under-16, Under-17, Under-18, Under-19, cât şi la naţionala Under-21, însă nu a apucat să debuteze pentru echipa pregătită de Daniel Pancu, deşi a fost inclus pe foaia oficială la meciul cu Armenia (1-0), din deplasare.